Angajati si Angajatori – Part 1: experienta mea

De multa vreme imi doresc sa scriu despre acest subiect, dar am amanat cu brio din mai multe motive. Cum ar fi, ca inca mai am multa paine de mancat in acest domeniu, ca nu am vrut sa supar oameni, ca imi este teama sa nu fiu perceputa gresit…diverse. Dar am cam ajuns in punctul in care trebuie sa imi asum acest lucru si o gandire in acest sens, so here it is – parerea mea despre toata povestea cu angajatii si angajatorii.

De departe, consider ca oamenii cu care lucrezi sunt cheia succesului – cliseu much, dar fix asa este! Nu poti de unul singur, nu poti fara incredere si mici compromisuri. Asa ca m-am gandit sa impart subiectul in 3 parti:

• Part 1: experienta mea (daca o pot numi experienta)

• Part 2: wishful thinking (pentru ambele parti)

• Part 3: cum mi-as dori sa arate echipa Molcush (pentru asta o sa muncesc)

Am inceput Molcush singura, si dupa cateva luni eram chiar ok. Aveam si comenzi si suficient timp sa le onorez. Dupa inca cateva luni, dintre care una gen Decembrie (cand totul o ia razna) mi-am dat seama ca nu mai pot singura. Mi-a fost destul de nasol sa recunosc ca nu mai sunt suficienta pentru ce imi doresc sa fac. Intr-un final, m-am hotarat sa caut pe cineva. De atunci si pana acum am avut 2 angajati. Imi inchipui ca nu asta inseamna Human Resources, dar pentru un business de la zero, este un pas destul de important. Cred ca orice firma trece prin asta, la un nivel mai mic sau mai mare.

Tin sa mentionez, ca inainte de Molcush, am fost si eu angajat, timp de 6 ani, in care am avut suficient timp sa vad anumite nedreptati, sa simt pe propria piele “viata de angajat” – care sincera sa fiu, nu a fost asa rea pe cat o vedeam candva. Totusi, din aceasta experienta am ramas cu anumite “dizabilitati”.

Asa ca am pornit la drum ca angajator, cu un mindset “copilaros” oarecum. Am zis ca o sa fiu cel mai cool sef, ca de fapt o sa fim prieteni, doar in acte o sa fie titulatura. Ca nu vreau ochi in ceafa si “tracker” pe ce lucram. Ca sigur le facem, doar suntem oameni si vrem sa facem ceva cu viata noastra! Primul lucru pe care l-am invatat: “Alexandra, draga, nu toata lumea are aceasi pasiune pentru croitorie ca si tine, nu toata lumea e dispusa sa traga 12 ore pe zi pentru a face produse frumoase”. Si cam asa este! Si nu este nimic gresit in asta! Intr-un final asta se traduce in diferenta de venituri – oricat de sec/ crud suna.

Desi pornisem cu ideea de “chill & relax, toate se aseaza frumos, fiecare cu ritmul lui”, la un moment dat am avut un mic soc. Prima oara cand a trebuit sa platesc taxe si impozite la stat, cand am vazut ca tre’ sa dau niste sute bune de euro, atunci m-am intrebat daca noi acoperim si taxele din ce producem. Si nu mi-a placut absolut deloc ce am vazut. Stiu ca multi o sa spuneti ca “geeee, logic, cum de nu te-ai gandit la asta?!?” – desi am terminat ASE-ul, nu inseamna ca mi-a si placut! Eram o idee cam prea hippie, sa spunem. Al doilea lucru pe care l-am invatat: “Alexandra, nu ai de ce sa angajezi pe cineva daca tu scoti bani din buzunar ca sa il platesti! Sau e ok, dar dupa 6 luni, trebuie neaparat sa aduca profit”. Altfel, la dimensiunea mea de business, iti cam tai singur craca de sub picioare.

Cu toate acestea, ma incapatanam sa cred in pace si armonie. Pentru mine, acestea doua, erau echivalentul la “doua prietene”. Cred ca este deja clar ca nu este cazul. Aceasta prietenie, la care eu visez, poate exista, dar vine cu timpul si daca amandoi oamenii trag la aceasi caruta. Totusi, cu ideile mele in cap, mi-am dat seama destul de tarziu ca eu nu transmit ce trebuie. Prietenii te inteleg ca esti haotic, te iau asa cum esti, ca doar nu le “ameninti” lor painea in niciun fel. Eu eram haos – cumva normal – erau primii pasi in antreprenoriat. Habar nu aveam nimic, nu aveam nicio ordine, firesc ca transmiteam neseriozitate. Asa ajungem la al treilea lucru pe care l-am invatat: “Alexandra, daca vrei ca lucrurile sa se intample, tre’ sa stii ce vrei sa faci! Tre’ sa fii organizat, sa ai o rutina, sa nu te astepti ca lumea sa ghiceasca ce este in mintea ta”. Si asta stiu ca suna logic, dar credeti-ma, in realitate cu totii facem confuzii de genul.

Mai am cateva lucruri pe care le-am invatat:

• Nu te incojura de oameni care nu cred in ceea ce faci, cel putin pe jumatate din cat crezi tu. La inceput, ai nevoie cu atat mai mult de oameni care pun energie, interes, pasiune, altfel un start-up nu are cum sa porneasca.
• Daca esti vazut doar ca un salariu, nu-i viata lunga intre voi doi.
• Este important sa ai oameni care inteleg in ce se baga, in nevoile unei firme mici, in ce poate oferi. Stiu ca nu pot oferi salarii bune acum, dar stiu ca inainte de mine, ii voi recompensa pe cei care au ajutat la dezvoltarea Molcush!
• Atunci cand nu este totul “lapte si miere”, asuma-ti ce ai de spus si spune-o! Eu am tendinta de a ocoli subiectul pana cand nu se mai poate, dar nu este ok. Omul din fata ta o sa se piarda in detalii inutile din care nu ramane cu nimic constructiv.
• Cred in motivarea oamenilor, in investit timp in acest lucru, dar fara sa fii psiholog. Daca omul nu este pornit sa faca lucruri, n-ai ce face!
• Daca observi ca nu merge, apoi nu o taragana! Sanse peste sanse, nu functioneaza asa!
• Invata sa dai incredere, sa accepti greseli, sa oferi sustinere si curaj! Mi-am dat seama ca inveti mai mult daca gresesti o traista decat daca o faci bine. Si intr-un mod tare ciudat, tot procesul de invatat se scurteaza daca is mai multe greseli. Asta bineinteles, daca cel cu care lucrezi vrea sa invete!
• Daca gasesti omul potrivit, apoi tine-l! Apreciaza-l, imprieteneste-te cu el, sau orice crezi, dar nu-i da drumul! Nu dai zilnic peste oameni faini, care intr-adevar iti sunt alaturi si cu care sa poti face echipa!

Dupa doi ani de Molcush, pot spune cu siguranta ca oamenii sunt cei care fac lucrurile sa functioneze si de ei depinde “cresterea”! Tu poti avea cea mai faina idee, dar fara oameni in jurul tau, care sa lupte alaturi de tine, nu ai cum. Intr-un fel, oricat de siropos suna, este mai degraba, povestea voastra, nu a ta! Uneori ma gandesc unde putea fi Molcush acum daca stiam cum sa aduc alaturi oameni cu aceleasi crezuri, daca puneam echipa pe primul loc. Multa vreme am avut in minte ca cel mai important lucru este clientul sa fie multumit – adevarat – dar este destul de egoist! Daca totul este despre client sa fie multumit, este mai mult despre mine, imi spun intr-un fel “Bravo, Alexandra!” – dar asta merge un an, doi. Daca este in primul rand despre echipa si a da sens la o poveste frumoasa, atunci lucrurile capata greutate, dureaza mai mult!

Poate tot articolul are o urma de nesiguranta, asa si este! Inca mai am atatea de deslusit, de invatat, de multe ori ma cert ca nu stiu sa “manager-uiesc” oameni mai bine, dar zau ca o sa fac tot ce pot ca Molcush sa aibe o super echipa in spate, in care toata lumea se simte apreciata si care se trezeste cu dor de venit la atelier! Si ei, clientii, o sa simta toata aceasta energie frumoasa din spatele Molcush!

De curand, imi povestea un baiat, Andu, despre cat de mult ii place lui la serviciu la el! Ma uitam fascinata la el, si asta imi doream si pentru Molcush!