Povestea Molcush e oarecum clasica: dupa 6 ani de corporatie, mi-am dat demisia si am inceput sa cos. Mare lucru nu pierdeam, copii sau credite nu aveam, chiar lux as spune!
Uaaaaai cum au fost acesti 2 ani de Molcush, nu as da tot ce am facut in acesti doi ani pe nimic, is cei mai faini doi ani din toata viata mea. Bat cu brio anii de facultatea care au fost minunati, mult world of warcraft si petreceri in camin cu super prieteni, sau anii de liceu, cand am chiulit mult ca sa stam cu totii sa ne jucam wist. Bat cu brio toate realizarile pe care le-am avut cat am lucrat in multinational, si chiar consider ca eram un angajat foarte bun, poate o idee mai indisciplinata dar sigur de creier nu duceam lipsa.
Nu stiu daca is omul potrivit pentru a avea un business, uneori is prea emotionala si nu mereu iau cele mai bune decizii, uneori merg pe “wishful thinking” desi de multe ori mi-am dat seama ca ii o protie, dar stiu cu siguranta ca a avea un business este cea mai mare “descoperire de sine”. Pe langa simplul fapt ca zilnic trebuie sa faci ceva care te scoate din zona de confort, imi pare cea mai buna varianta de a imi pastra “creierul tanar”, adaptabil, fara reguli/ bariere. Tot ce mi se intampla la Molcush este, oricat de cliseu suna, o lectie continua despre cum sa fiu un om mai bun. Bineinteles, pot mereu alege varianta de a ma plange, dar zau ca imi pare plictisitoare, prefer sa fiu in tabara cealalta care vede totul ca o experienta care te creste.
Imi aduc aminte cum, acum 2 ani, orice discutie pe care o aveam cu un posibil partener de business, eram convinsa ca o sa devina realitate. Vai cum eram, trup si suflet,. Acum, imi dau seama din primele minute de discutie cu cineva, daca sufera de sindromul “mi-ar placea tare mult sa fac, dar de fapt nu chiar atat de mult incat sa ma si apuc de treaba” sau chiar are chef de munca.
Acum 2 ani, credeam ca toata lumea doreste sa faca ceva cu viata lor, acum imi dau seama ca cel mai greu lucru e sa gasesti oameni pe acelasi film cu tine, cu care sa faci echipa, pentru ca majoritatea vor dar nu stiu sa dea.
Imi aduc aminte cu drag ca acum 2 ani credeam ca sa fii pasionat de ceva e suficient. Ohohohoh ce teapa, acum vad cat de important este sa investesti non-stop in educatie, simt cum daca mai aman sa ma inscriu la Unarte, nu e de bine deloc.
Probabil toate acestea suna destul de logic/ cliseu! E o mare diferenta intre ce scrie la carte si momentul in care ajungi sa simti exact aceste lucruri. Nu e rocket science sa stii ca e nevoie sa te dezvolti constant sau ca ai nevoie de oameni faini in jurul tau, doar o auzi peste tot, o vezi pe toate citatele pe FB. Dar zau ca in viata de zi cu zi, amani mereu pentru ca ai alte prioritati, platit facturi, promovat pe fb, chestii de genu. Te lasi purtat in prima instanta de lucruri mici, dar apoi, te trezesti si iti dai seama ca habar nu ai ce faci si ca daca vrei cu adevarat sa faci ceva, ar trebui sa incepi imediat sa lucrezi pentru a face aceste “clisee” realitate.
Imi place tare mult de mine astazi, imi place tot ce am facut la Molcush, imi place ca vad clar o evolutie si imi place tare mult ca imi place sa muncesc (suna putin comunist, dar de fapt e o alta varianta la “vreau sa fac ceva cu viata mea, si chiar fac”)!
Desi am obosit deja foarte mult (valeu, cat overtime faci cand e vorba de business-ul tau), is plina de entuziasm si energie pentru cate se mai pot face!
Celebrating freedom & growing up the way I am happy with!
merci!