Anul 4 – un fel de cand te cuprind toate indoielile

In ultimul an si ceva, trebuie sa recunosc ca a fost o perioada cel putin ciudata…nu am mai scris de multa vreme ca ma tot intrebam ce sa scriu, cum sa scriu, imi suneam ca am alte prioritati, tot felul de povesti – adevarul este ca toata aceasta perioada a fost una a intrebarilor, cautarilor – raspunsuri nu prea am gasit, dar incet, incet parca incep sa se clarifice lucrurile.

Anul 4 – dar mai intai sa trec putin prin ceilalti ani (povestea mai detaliata aici)

Anul 1 – scary-cool stuff going on – Este un an minunat, foarte emotional, vrei sa renunti, vrei sa faci mai mult, te rogi si implori lumi straine, dar iti dai seama ca este atat de fain tot ce se intampla incat nu prea mai vrei altceva <3

Anul 2 – reality Check – Am fost nevoita sa ma maturizez, sa accept ca zilnic o sa ma bag la somn cu gandul ca n-am reusit sa fac tot ce mi-am propus si ca este foarte important sa lucrezi cu oamenii potriviti ca sa poti face lucrurile sa se miste.

Anul 3 – this stuff just got real –  Am simtit foarte multa presiune sa gasesc o solutie pentru echilibrul dintre timpul personal si cel pentru business, din respect pentru mine, pentru colegele de echipa, pentru pasiunea pe care o punem in produs (cand este 10 seara si tu inca croiesti, mai greu cu pasiunea…), pentru toata munca de pana acum. Follow-up – nu am gasit acel mix minunat …

Anul 4 – eu l-as asemana cu o relatie – stiu ca nu este cea mai sanatoasa asemanare, dar eu cam asa simt. Daca vrei ceva real, de calitate, care sa iti aduca implinire si bunastare, vrei nu vrei, trebuie sa iti intalnesti demonii din tine si sa faci pace cu ei. Cand business-ul este inca mic, cu crestere mica (dar sigura), cu echipa mica, tot ce ai “nerezolvat” in tine iese la suprafata. Toate neajunsurile, framantarile, nesigurantele, ies la lumina soarelui si te acapareaza si trebuie sa faci ceva cu ele, ca nu ai prea multe optiuni – ori inchizi ori gasesti solutii si continui.

Este foarte important pentru mine sa scriu despre acest moment, ma ajuta sa il pun in ordine, sa accept lucruri asa cum sunt, sa ma pun pe treaba. In mintea mea, acest moment este depre crestere/ maturizare pe bune. Aceasta vine si cu bune si cu rele. Aceasta vine si cu decizii grele, cu acceptarea birocratiei, organizarii, lucruri care par de la sine intelese, dar realitatea bate cartile de management.

Nu pot spune ca am crescut intr-un mediu care mi-a construit super incredere de sine, chiar mi-a alimentat frica de esec, de neputinta, de izolare. Acum totusi sunt pusa fata in fata cu toate aceste frici si trebuie cumva sa le inteleg si sa le gasesc solutii. Vorbesc foarte mult despre personal pentru ca acesta se rasfrange fara doar si poate in business. Faptul ca imi este frica de esec nu ma lasa sa imi asum riscurile necesare – de exemplu sa incerc sa colaborez cu un atelier de croitorie pentru a putea face mai multe produse dragute la Molcush. Faptul ca ma lupt cu increderea in sine nu ma lasa sa creez liber, fara ingradiri – sa gandesc colectii dupa imaginatia mea. Toate aceste frici ma tin in loc si nu ma lasa sa dezvolt businessul pe masura ideilor din cap. Este un moment in care trebuie sa accept ce sunt si sa ma uit inainte! – Desi de multe ori suna tentant sa stau prinsa intr-o continua analiza a trecutului!

Anul acesta m-am intrebat prima oara real daca vreau sa continui ce fac! M-a speriat volumul de munca constant si sanatatea care nu e vesnica. Imi aduc aminte ca stateam de vorba cu o prietena si cand am zis cu voce tare “oare mai vreau Molcush?” m-a pufnit putin plansul. Am tras foarte tare, am muncit enorm, mi-am luat angajamente fata de multi oameni si eu ma gandeam sa inchid… Ei bine, acum cred ca este firesc sa te intrebi acest lucru. Cred ca oricine trece prin astfel de momente, cred ca orice om care are un business se intreaba la un moment dat daca merita tot efortul, tot sacrificiu, toata tensiuneal. Si mai cred ca este bine sa te intrebi asta – te ajuta sa te realiniezi cu tine insuti, sa iti optimizezi eforturile, sa te detasezi ca sa vezi din nou acel graal al antreprenorului ” the big picture”.

Epuizarea – si pe asta am simtit-o – alimenteaza cu brio intrebare din paragraful anterior. Cand muncesti foarte mult, cand nu iei pauze, cand te “jerfesti” pentru ce vrei tu sa faci, ajungi intr-un moment in care nu prea iti mai pasa. Cand am simtit prima oara delasare/ ignorare/ nepasare – m-am speriat. Niciuna nu ma caracterizeaza si totusi erau cu mine zilnic. Cand tot ce imi doream era sa dorm, sa stau, sa nu fac nimic, mi-am dat seama ca am lasat totul sa fie prea personal, prea intim. Nu cred ca este o idee buna sa ajungi sa te indentifici cu ce lucrezi. Este o diferenta majora intre a face ceva cu pasiune si a-ti consuma toata energia doar pentru asta. Totusi, daca e sa transform aceasta experienta in ceva business, as putea concluziona: creaza un business smart, nu unul doar pe pasiune si efort major. Altfel nu mai ai timp sa te bucuri si de realizarile tale, ajungand toate sa fie mai degraba corvoada, decat satisfactie.

Stiu ca sunt o persoana puternica si foarte capabila, dar imi este greu sa accept ca nu sunt suficienta pentru tot ce are nevoie un business. Eu am cateva puncte forte, sunt minunata la interactiunea cu oamenii, la joaca cu materiale, dar nu sunt omul care sa am “raceala” necesara ca sa iau deciziile strategice pentru business. Asa ca, cu toata puternicia mea, am nevoie de ajutor de la alti oameni. Degeaba petrec eu 1000 de ore incercand sa dezvolt in mine anumite skilluri, ca tot mediocra o sa fiu in acea arie. Cel mult reusesc sa o tin pe linia de plutire, dar nu o sa excelez. Asa ca ar trebui sa “suck it up” si sa caut pe cineva care are aceste skilluri deja, economisesc mult mai mult timp decat daca as incerca sa cresc in mine ceva ce nu este.

Va povestesc pentru ca in general citim peste tot numai povesti frumoase, vedem numai poze reusite, doar ca este doar jumatate din ce te astepta cand pleci pe acest drum (sau oricare altul). Daca mi-ar fi spus cineva acum 4 ani ca am de infruntat toate temerile, as fi zis ” business-ul este business”. Din fericire nu este asa, cand este al tau, daca vrei sa il faci sa functioneze, nu merge altfel, trebuie sa cresti! Nu zic acum ca poti reusi doar daca te transformi intr-un super om, ci doar ca trebuie sa ajungi sa te impaci cu ce nu iti place, sa gasesti solutii la punctele tale slabe. Si asta este chiar fain!

Acum, poate asa sunt eu, dar in adancul meu is recunoscatoare! N-am progresat cat mi-as fi dorit in ultimul an, dar am invatat cateva lectii tare bune. Pentru mine tot acest drum, nu-i despre bani si statut (desi nu le neg placerea), dar este despre mine ca om. Despre cat de bine ma cunosc, despre curaj si despre libertate!

Habar nu am o strategie de dezvoltare pentru ce vreau sa fac, habar nu am cand o sa gasesc un echilibru intre munca si personal, habar nu am cat o sa ma mai alimenteze aceasta poveste, dar stiu sigur ca tot ce este nevoie sa faci ca sa iesi dintr-un lung sir de intrebari si nesigurante este sa faci ceva. Mic. Concret. O actiune. Un pas.

Ne auzim in curand, ma reapuc de scris!

P.S. Va las cu cateva poze din anul despre care v-am vorbit 😉

Am cunoscut-o pe Lia (vedeti aici ce minunatii face), am fost cu fetele la lansarea MATER, ne-am intalnit sa ii uram drum bun Corinei in NY, Am cunoscut-o pe Irina de la Happy Friday, m-am imbracat gros sa nu imi fie frig, am mancat bine dimineata, i-am cunoscut pe Ana si pe Vlad de la Novatex, ne-am jucat cu nepotul prin atelier si am participat la Startarium!
Am dat party de Craciun la atelier, ne-am pozat, am tinut cursuri muuuulte, am primit o poza de la o prietena din Berlin de la un photoshooting cand purta o berseta Molcush, am continuat sa facem poze hazlii, am filmat ceva, am carat saci peste saci cu bile de polistiren, cusut multe produse dragute, testat alte ateliere, marit echipa de traineri <3, am inceput sa conduc din ce in ce mai mult, am lansat o colectie impreuna cu Alexia, o bomboana de colectie – SOMNmic, am iesit prin paduri cu tata si Emilia, am cunoscut oameni noi, mi-am facut real friends de la ateliere, am dormit pe canapeaua din atelier, am chinuit-o pe Alexandra cu pozele, am mers pe la NOD Makerspace sa taiem burete, am ras mult , ne-am certat, ne-am impacat, am facut o fapta buna (donat pentru o cauza), am protestat si am protestatult pentru ca ma impacteaz, m-am plans de volumul de munca da’ n-am plecat acasa, am filmat cu ProTV-ul de doua si am primit super mucenici de la very good friends, am stat pana tarziu de multe ori, am fost pe la nunti si m-am pozat cu tata si cu mama, m-am mandrit cu produsele pe care le facem si am tinut cursuri de croitorie!

Am inceput sa ma culc mai devreme si sa ma trezesc mai usor!

6 thoughts on “Anul 4 – un fel de cand te cuprind toate indoielile

  1. Super poveste! Suntem mai multi care avem de invatat din indrazneala ta si faptul ca te-ai lasat asa, vulnerabila, la vedere.
    PS: linkul catre minunatiile Liei nu functioneaza. Eu le stiu, dar poate mai sunt doritori 🙂
    PS2: la multi ani fericiti si plini de curaj!

  2. Felicitari, Alexandra! Am admirat dintotdeauna oamenii care au curaj sa rupa randurile si sa incerce sa faca ceva pe cont propriu. Dar parca nu am inteles cu adevarat pana nu am pornit la drum. Te admir si iti inteleg fiecare “durere” si stiu exact cum iti scoate toti scheletii din dulap. Si mixul de bucurie si satisfactie plus teama. Tot ce pot sa iti zic este asa: frica paralizeaza. Aseaza-te la masa cu ea si spune-i ca nu iti e frica de ea si sa plece la ea acolo, ca la tine nu e binevenita. Si mergi inainte. Chiar si daca va veni acea zi im care o sa constati ca nu merita si ca viata ta ar putea fi mai frumoasa altfel, sa stii ca nu e un capat de lume, vei fi mai puternica sa traiesti viata pe care ti-o doresti. Si in the meanwhile vei fi fost inspiratie pt alti si alti oameni, care vor trai niste experiente ajutati si de experienta ta. Eu sunt unul dintre oamenii astia si pe langa faptul ca am invatat la tine sa fustitesc, am fost mereu inspirata de povestea ta. Best of luck, stiu cat e de greu, ai incredere ca aici trebuie sa fii. Acum. Maine sau peste un an, vom vedea atunci.

    1. Dorina, asa de bine cunosc ce ai scris – am invatat de la cineva ca daca ma pun cu frica la masa sa ii spun ca ea e buna, doar pentru atunci cand trebuie sa ma apere, intre timp poate doar sa se uite la cum si ce fac 😉

      Te pup mult!

  3. Alexandra salut!

    De ce iti scriu? M-am inscris la un concurs de planuri de afaceri si as fi vrut sa te intreb una / alta despre business-ul tau, eu in principiu as vrea sa fac haine pt femei +size. Oare as putea sa iti trimit niste intrebari, cand ai timp sa imi dai niste detalii?
    Inteleg ca esti ocupata si chiar asta iti lipsea, dar mno, am zis sa te intreb, nu-i suparare daca nu vrei sau nu poti.

    Zi faina!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *