Sarbatorim 5 ani de ateliere

De curand ma uitam prin pozele de pe Facebook de la Atelierele de Mestesug si dupa mult scroll mi-am dat seama ca astazi facem 5 ani de cand am inceput atelierele! Happy Birthday to us! Ioiiiiii ce drum a fost!

Cum a inceput totul….

Imi aduc aminte ca trecusera cateva luni de cand Molcush era pe plus si aveam ceva comenzi si ma mutasem din apartamentul surorii in apartamentul din Campineanu (much love). Atunci am decis sa incep sa lucrez cu cineva, sa angajez pe cineva! Zis si facut si la scurt timp mi-am dat seama ca mie imi place tare mult sa zic tot ce stiu! In absolut orice domeniu dar mai ales in croitorie!

Visam de mult sa deschid o scoala, un loc unde oamenii sa invete, dar parea cam departe momentul. Cand a trebuit sa invat pe cineva sa croiasca, mi-am dat seama ca nu este chiar asa departe. Aveam nevoie doar de masini si puteam incepe!

Prima colaborare importanta!

Tin minte ca imparteam spatiul cu Adela Parvu, care mi-a zis direct:

Alexandra, de ce nu te duci tu la Singer sa le propui o colaborare? Nu iti fie teama, cred ca si lor le-ar placea de tine si poate se leaga ceva!”

Peste cateva zile eram la Singer Romania in birou, de vorba cu Paula, si ii povesteam de acest spatiu in care am putea aduna oameni care sa invete sa coasa, pentru ca sigur mai sunt si altii ca mine (care au avut dificultati in a gasi informatie usor de inteles despre croitorie)!

Iooooiii ce emotii am avut si ce bucuroasa am fost cand mi-au spus ca le place tare mult ideea mea si ca se alatura proiectului si ca o sa vina in cateva zile la noi o masina cu mai multe masini de cusut, noi noute, numai bune pentru cursuri!

Cred ca a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o – aceasta colaborare care s-a dovedit a fi pe termen lung si foarte frumoasa! Multumesc tare mult Singer ca ne-ati ajutat sa punem aceaste ateliere pe picioare!

Primul program <3

Revenind, in cateva zile aveam programul pe luna noiembrie! Check this out, cand ma uit la el, asa ma bucur ca vad cat de mult am crescut! Dupa cum vedeti nu era ceva foarte complicat :)))

Tin minte ca la inceput veneau cate 2-3 fete, si eu eram cea mai fericita ca uite cineva totusi doreste sa invete croitorie! Tin minte si ca multe ateliere se lungeau tare mult ca pe vremea aceea nu prea aveam experienta la a lucra cu un grup! Sau ca aveam doar 4 optiuni de materiale la fiecare curs :))) M-am cam emotinat putin <3

Dupa un an deja tineam 10 ateliere pe luna! Va dati seama cat de fericita eram! Imi aduc aminte cand am inceput sa cumpar cate “10m” de material ca sa am! Sa stiti voi ca este mare mandrie cand ajungi sa iei 10m de material, insemna ca aveam bani sa ii cumpar, insemna ca ceva faceam bine!

In anii urmatori, am tinut petrecere de Craciun, ne-am imprietenit chiar bine cu cateva fete de veneau la cursuri, cateva au fost si traineri la noi – BIG LOVE to Alexandra, Ana, Corina, Angela!

Si prin 2017 am inceput sa tatonam terenul cu tricotatul si crosetatul! Angela este de vina, ca ei ii placeau tare mult aceste activitati. Si pentru prima oara ne-am gandit ca ar fi super fain daca mai aducem si alte “mestesuguri” in toata povestea! Pentru ca incet, incet ne-am dat seama ca de fapt atelierele erau despre “o pauza de la viata de zi cu zi, o pauza in care iti faceai si ceva util dar si uitai de toate grijile de peste zi!

Prin 2018 deja aveam undeva la 22-23 atelier pe luna si uneori grupe extra – a fost un an minunaaaaaat! Am muncit foarte mult atunci si am facut super ateliere! Dar ne-am dat seama si ca aveam nevoie de ceva mai mult spatiu! Tin minte ca la petrecerea de Craciun, a iesit cu mult vin fiert si ras!

Incepem sa adaugam mestesuguri!

In 2019 ne-am apucat de cautat spatiu si abia in septembrie l-am gasit! Ne-am unit fortele atunci si cu Bogdan Deliu – cel mai cel mester pielar – mereu ma uimeste cate poate sa stie! Ei bine, cu el am inceput ateliere si de pielarie si tot cu venirea lui in echipa am schimbat si denumirea din Atelierele Interactive de Croitorie la Atelierele de Mestesug – am zis sa nu fim nedrepte fata de noul coleg. Imi aduc aminte ce bataie a fost in primele luni pe cursurile de pielarie – eram putin geloasa dar sincer ma bucuram enorm ca merg! Toata povestea cu Bogdan venea ca o confirmare ca ce facem este foarte apreciat si ca ar fi bine sa continuam.

Si asa a aparut ideea de spatiu in care sa tinem cat mai multe ateliere din cat mai multe arii! Sa fie cea mai frumoasa casa cu pielarie, croitorie, ceramica si tamplarie, si ce ne-o mai trece pin minte pentru ca oamenii au nevoie de un hobby in viata lor!

In Februarie 2020 am inceput colaborarea cu Tudorita – specializata in broderie manuala, care tese povesti pe tricouri, tablouri si multe alte nebunii! Are o rabdare minunata si o creativitate fara limite! Tudorita she is one of a kind!

Acum o luna am adus si atelierele de tamplarie – Dragos Rapeanu s-a alaturat echipei! De fel lucreaza mobila in lemn masiv si mai nou tine cursuri alaturi de noi! Dragos a inceput toat treaba cu lemnul in urma cu 2 ani si a invatat singur tot! Pare a fi un om destul de autodidact!

Anul acesta nu a fost cel mai bun din punct de vedere al cifrelor. Dar pentru mine a fost un an in care am realizat cat de importanta ii munca noastra pe care o depunem la ateliere! Stiu ca la inceputul pandemiei am fost tare trista, imi era dor tare de oamenii multi cu care eram obisnuita de la ateliere. Dar au fost multe cursante/ fete tare dragi mie, care mi-au trimis filmulete cu ce au cusut pe acasa. Au fost mai multe mesaje de cand reluam activitatea, lucru care a venit absolut minunat si cu multa energie pentru mine.

Acum, la 5 ani de la inceput, eu is tare mandra de ce am facut, de cum am crescut. Si mai sunt recunoscatoare ca am trait aceasta poveste si ca am cateva fete de care m-am lipit tare mult si care imi sunt foarte dragi!

Si tot eu la 5 ani de cand am inceput mai am o lista/ pomelnic cu cate mai avem de facut! Si abia astept sa le facem si sa continuam povestea aceasta ca sigur ii ce trebuie!

Cine a fost pe la noi pe la cursuri stie bine ce inseamna aceasta poza! Si pentru cine nu a fost va spun eu: in decembrie 2019 am numarat cartonasele de la ateliere (cand participi la un curs primesti o inimioara, iar la 5 inimioare, a 6-a este gratis din partea noastra) si aveam 100! THIS IS BOSS LEVEL 999! Tradus pe romaneste is tare fericitaa!

Va multumesc tare mult pentru aceasta calatorie si imi multumesc si mie ca am avut incredere si mult entuziasm!

MUCH LOVE I SEND OUT THERE!

Alexandra

p.s. Acum, eu va las ca trebuie sa fug sa cumpar materiale pentru cursul de hanorac din aceasta seara!

p.p.s. Si sa va spun o veste tare buna! Daca am inceput cu Singer toata poveste, o si continuam! Din decembrie facem un proiect tare frumos pe care abia astept sa vi-l destainui!

p.p.p.s. Nu ma las pana nu avem si ceramica! Sa se stie!

One Reply to “Sarbatorim 5 ani de ateliere”

  1. Cum numaram timpul fara calendar? Cu notificari de email aniversand 5 ani de cand am fost la primele ateliere cu tine! Sunt foarte recunoscatoare ca te-am cunoscut si ca am invatat alaturi de tine sa-mi depasesc teama de fiare si impunsaturi (cum zici tu, tradus pe romaneste: frica de masini de cusut). Evolutia ta e fabuloasa si imi doresc tare tare tare sa te mai vizitez cu cel putin inca un prilej mestesugit 🙂 pe tine si pe toti colaboratorii pe care i-ai strans pe langa tine!
    Sa ne revedem sanatoase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.